Organizatia Construieste Viitorul 2014 @ Toate drepturile rezervate

Comunicate de presa

 

LogoMic

 

Veşti noi! ACADEMIA DE JOACĂ vine cu suprize noi de la o săptămână la alta!
Cine ştie câte se mai strâng până la 1 iunie?


București, 28 mai: mai sunt doar 4 zile până la a treia ediție a Academiei de Joacă și la câte surprize se anunță în program sperăm ca terasa mall-ului Promenada să fie suficient de încăpătoare pentru toți copiii și părinții dornici să participe la aventurile cunoașterii prin SUPERdistracție!

Asociaţia Nonguvernamentală „Construieşte Viitorul” şi mall Promenada vă aşteaptă, luni, 1 iunie, PE Promenada (pe terasa), între orele 11:00-17:00, să petreceţi Ziua Copilului în cadrul celui mai mare eveniment din an dedicat interacţiunii copil-părinte, „ACADEMIA de JOACĂ”.

Printre povești cu tâlc, scenete, concursuri, aventuri culturale, ateliere creative și zbenguială în sincron, bagheta magicianului Marian Râlea îi va aduce pe terasa însorită pe dansatorii de la Mondoart, pe prietenii de la Academia de talente ContraPunct şi alţi peste 100 de artişti mici şi mari care vor defila pe scena şi vor umple amosfera de muzică, dans și voie bună.

Tot de sub bagheta magicianului vor apărea Ninja Kai, cel mai îndrăgit personaj Lego, dar și cel mai trăznit profesor al tuturor timpurilor, cel care îi va uimi chiar și pe părinți cu experimente distractive sub marca Funscience. Nu vor lipsi atelierele de învaţare a limbii engleze prin muzică, joc și mișcare, numerele de acrobație ce-ți taie respirația de la Scoala de Circ „Flori Buduruși”, face-painting altfel și multe premii surpriză atât pentru copii cât și pentru părinți.

Magicianul poveştilor, împreună cu ajutoarele lui, Diana Oprea şi Gianina Corondan se pregătesc ca timp de 6 ore să descopere împreună cu toţi cei prezenţi cele mai trăznite feluri de a învăţa lucruri frumoase, prin activităţi antrenante, senzoriale şi captivante.

Academia de Joacă este cea mai lungă zi de învăţare în care copiii nu se plictisesc şi nu se plâng, iar adulţii află, prin cele mai inedite şi inovatoare metode, cum să petreacă eficient timpul cu cei mici. Academia de Joacă este o poveste despre joc, joacă şi învăţare, pe care o spunem în fiecare an de 1 iunie. Vă aşteptăm ca anul acesta să petrecem Ziua Copilului în cel mai SUPER mod (distractiv, educativ, antrenant şi curajos) şi să scriem împreună încă o filă a celui mai mare eveniment dedicat copiilor.

Mai multe informații despre Academia de Joacă vor fi disponibile pe pagina oficială de Facebook a evenimentului, www.facebook.com/AcademiaDeJoaca sau la adresa www.construiesteviitorul.ro.

Despre Asociația Construiește Viitorul:
Asociația nonguvernamentală „Construiește Viitorul” este o organizație nonprofit care a luat ființă în 2012 din dorința de a oferi un strop de speranță și sute de zâmbete celor din jur. Scopul organizației este de a îndemna comunitatea la crearea unei lumi mai bune pentru generațiile viitoare. Asociația „Construiește Viitorul” este formată dintr-o echipă tânără și plină de entuziasm, cu idei inovatoare, și experiența în dezvoltarea unor campanii sociale și educative dar și în organizarea de evenimente.

Despre Mall Promenada:
Promenada reinventează experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Centrul comercial este situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu. După numai un an de la deschidere, Promenada a devenit un reper în viața urbană a orașului printr-un design avangardist, bazat pe linii curbe, lumină, mult alb şi accente de culoare, un mix de chiriaşi care satisface aşteptările unui public tot mai exigent, dar și prin terasa verde, inspirată de grădinile japoneze, unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se vara de proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte și de un patinoar în aer liber pe durata iernii. La finalul anului 2014, mall Promenada a intrat în portofoliul fondului de investiții sud-african NEPI (New Europe Property Investments).


Organizatori:
Asociatia „Construieste viitorul”
Mall Promenada


Parteneri: HP, Hervis Sports, Lego, Litera, Olympus, Aqua Carpatica, La Strada, Republica Bio, Asociatia „Exploring Culture”– tabere de dezvoltare personala prin turism cultural pentru copii, Learn with music, Mikokids, Wonderful Media, Noesis Communication

Parteneri media: Europa fm, Cinematique, revista Zile si Nopti, revista Mami, revista Mămica de azi, Garbo.ro, sfatulparintilor.ro, suntparinte.ro, suntmamica.ro, qbebe.ro, kidsnews.ro

 

 macheta zile si nopti 148 x 102 mm -macheta 2

 

10garbo.jpg111ExplorinCulturedoc.jpg112HotClick.jpg113Republica-Bio.jpg11suntparinte-ro.jpg13europafm.jpg19literamica.jpg1promenada.jpg20hervis.jpg6teddy.jpg7zile_si_nopti.jpg8cinematique.jpg9kudika.jpgContraPunct.jpgFunSciense.jpgHP.jpgRopharma.jpgaqua_carpatica.jpgavon_logo.jpgdobrogea.jpgkids_news.jpglastrada.jpglearnwithmusic.jpglego.jpgmami.jpgmamica_de_azi.jpgmikokids.jpgmondo.jpgolympus.jpgqbebe.jpgsunt-mamica.jpg